Miliardarul Michael Bloomberg este interesat de una dintre cele mai importante publicații financiare. „Este singurul ziar pe care l-aș cumpăra”

Miliardarul Michael Bloomberg este interesat de una dintre cele mai importante publicații financiare. Este singurul ziar pe care l-aș cumpăra
Miliardarul Michael Bloomberg, primarul orașului New York și fondator al agenției de informații financiare Bloomberg, ia în considerare să facă o ofertă de achiziție a publicației Financial Times, potrivit AFP, care citează New York Times.
Publicat: 10/12/2012, 11:54
Actualizat: 01/02/2019, 15:49

„Michael Bloomberg s-a informat cu privire la oportunitatea achiziționării Financial Times Group, care include cotidianul Financial Times și o participație la The Economist”, scrie New York Times, citând trei persoane apropiate miliardarului.

El a vorbit deschis cu prietenii și colaboratorii despre potențialele beneficii și dificultăți ale unei achiziții atât de importante într-un sector pe care îl admiră profund ca persoană care citește ziare, dar este precaut ca om de afaceri, au mai declarat sursele citate de New York Times.

„(Financial Times, n.r.) este singurul ziar pe care l-aș cumpăra”, i-ar fi spus Michael Bloomberg uneia dintre sursele citate de New York Times.

Informațiile privind intenția lui Michael Bloomberg de a cumpăra Financial Times vin în contextul în care, la începutul lunii noiembrie, agenția de informații financiare Bloomberg a publicat un material potrivit căruia compania britanică Pearson ar plănui să vândă Financial Times și să se concentreze pe dezvoltarea business-ului său educațional la nivel internațional, care asigură mare parte din veniturile sale. La momentul respectiv, grupul britanic a dezmințit însă informația, pe care a catalogat-o ca fiind „falsă”.

„Am spus cu numeroase ocazii că Financial Times este o entitate de valoare și o valoare de prim rang în cadrul Pearson”, a spus un purtător de cuvânt al companiei Pearson într-un comunicat de presă. „Nu obișnuim să comentăm zvonurile, speculațiile și informațiile apărute în presă cu privire la portofoliul nostru, însă acest articol din Bloomberg este fals”, se mai spunea în comunicat.

Pe de altă parte, agenția de informații financiare Bloomberg a scris, citând surse apropiate situației, că Pearson plănuiește vânzarea Financial Times și a decis să ia în considerare ofertele de vânzare a cotidianului.

Speculațiile privind vânzarea Financial Times au reapărut după ce Marjorie Scardino, directorul general al Pearson, și-a anunțat retragerea din această funcție, după 16 ani de mandat. Sub conducerea ei, compania Pearson s-a centrat pe dezvoltarea business-ului educațional la nivel internațional, care în prezent asigură trei sferturi din veniturile grupului. Totodată, în cei 16 ani în care s-a aflat la conducerea grupului Pearson, Marjorie Scardino a protejat Financial Times, principalul cotidian financiar britanic.

Analiștii cred însă că, după plecarea lui Scardino de la conducerea grupului, noul șef, John Fallon, va renunța la diviziile care nu mai sunt la fel de profitabile pentru Pearson, inclusiv publicația Financial Times.

Grupul Pearson a renunțat deja la editura Penguin. Pearson, care deținea Penguin, și corporația media germană Bertelsmann, care deține editura Random House, au anunțat, pe 29 octombrie, că au încheiat un acord prin care cele două case editoriale vor fuziona în vederea creării unui gigant pe piața mondială de carte în limba engleză.

Publicația Financial Times valorează cel puțin un miliard de dolari, au afirmat doi analiști citați atunci de Bloomberg. Entitatea FT Group asigură 8% din veniturile Pearson și 12% din profitul companiei britanice.

Printre cei interesați de cumpărarea Financial Times s-ar putea număra oameni de afaceri din Rusia, Orientul Mijlociu și Asia, dar și companii precum Bloomberg LP, potrivit unei alte surse.

Bloomberg LP, care deține și Bloomberg News, a făcut în trecut o ofertă pentru preluarea FT, însă a fost refuzată, a spus o altă sursă.

News Corp. – grupul patronat de magnatul Rupert Murdoch și care editează în Marea Britanie ziarul economic Times – ar putea să nu se încadreze în prevederile legale pentru a se putea înscrie în această cursă de preluare a publicației Financial Times, a spus o altă sursă.

În schimb, Thomson Reuters Corp., care deține agenția de presă Reuters, ar fi decis să nu facă o ofertă pentru preluarea Financial Times, mai scrie Bloomberg.

Financial Times este una dintre cele mai influente publicații din domeniul de business din lume. Înființat sub denumirea London Financial Guide, pe 9 ianuarie 1888, de James Sheridan și Horatio Bottomley, publicația a fost redenumită Financial Times pe 13 februarie 1888.

În noiembrie 2011, potrivit unei cercetări a PwC, Financial Times avea o audiență zilnică de 2,2 milioane de cititori la nivel internațional. De asemenea, FT.com avea la momentul respectiv circa 4,5 de utilizatori înregistrați, dintre care 600.000 de persoane care plăteau pentru conținutul de pe site.

Pe de altă parte, ziarul Financial Times Deutschland, deținut de grupul Bertelsmann și aflat pe pierdere o perioadă îndelungată, a fost închis pe 7 decembrie, după restrângerea semnificativă a tirajului și a veniturilor din publicitate, pe fondul migrației cititorilor către online, a transmis la momentul respectiv Bloomberg.

Cotidianul financiar de limbă germană, înfrățit cu ziarul englezesc Financial Times, a publicat pe 7 decembrie ultima sa ediție, nereușind să facă profit în cei 13 ani de existență. Financial Times Deutschland a fost creat în anul 2000 printr-o companie mixtă între grupul Pearson, publisherul Financial Times, și divizia Gruner & Jahr a grupului Bertelsmann. Pearson și-a vândut în 2008 participația către partenerul german.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska